O adevărată doamnă

Ceva vechi, ceva nou.

Despre gazdă

fără comentarii

 

Sunt o persoană de sex femeiesc aşa cum face întâmplarea, între timp am fost fată şi apoi m-am transformat în femeie, mai mult sau mai puţin. Fiecare cuvânt însemnând altceva. Am fost crescută să fiu “doamnă” la locul meu deşi uneori circumstanţele m-au făcut să îmi doresc să fi fost altceva; pentru că uneori doamnele îndură fără rost şi în ziua de azi femeile n-ar mai trebui să îndure diverse prostii.  

 

Ceea ce nu sunt sau nu fac: 

Nu sunt feministă, cred în bărbaţi, în băieţi, în instituţia căsătoriei de exemplu, dar totul cu moderaţie. Nu ca un lucru obligatoriu, ci ca un consens între două persoane. Nu sunt întreţinută şi nu-mi doresc să fiu, nu face parte din codul de onoare al femeii în general. Îmi plac lucrurile care îmbină utilul cu plăcutul şi tot ce înseamnă bun gust şi frumos din punct de vedere estetic, chiar dacă uneori nu e neapărat şi util. De multe ori părerile mele personale se vor reflecta în însemnări şi voi justifica de ce atunci când cred de cuviinţă. Nu discut gusturile, ci doar aparenţele. 

Nu am nici foarte multe idei preconcepute sau fixe şi în general mă port cu oamenii aşa cum îmi doresc să se poarte şi ei cu mine. Tolerez cuvintele jignitoare şi extravaganţa uneori, dar nu femeile cu vocabular de mahala. Pentru că sunt prea multe deja. Nu voi răspunde niciodată cu aceeaşi monedă la jigniri. Nu cred în răutăţi gratuite în încercarea de a păstra ceva numit bun simţ. 

 

Written by O doamnă

mai 14, 2008 la 12:33 pm

Lasă un Răspuns